CanCanTZA

Vivat! Apostolii maşinismului au reuşit. Copilul actual a ajuns sa trăiască în simbioză perfectă cu mediul tehnologic. Potrivit unui studiu privind expunerea copiilor la programele Radio şi TV, realizat de Institutul Metro Media Transilvania pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului, TV-ul ocupă locul central în peisajul surselor media utilizate de copii. Pentru toţi – cifra de 98 la sută ne permite să facem această afirmaţie categorică – timpul liber este de neconceput fără TV. Mai mult, în scenariul ipotetic în care ar trebui să renunţe la una dintre invenţiile civilizaţiei moderne, cu 57 de procente televiziunea ar fi cea mai regretată. Comparativ, de carte am scăpa mult mai uşor, netraumatic, deoarece numai 7 la sută dintre respondenţi i-ar regreta dispariţia.
Să nu uităm însă că sunt copii, între 6 şi 15 ani. 50 la sută dintre opţiunile lor se îndreaptă către desene animate, şi am fi ipocriţi dacă nu am recunoaşte importanţa celor cinci minute de animaţie, servite cu porţia în Albumul duminical, pentru copiii din anii negri de dinaintea ieşirii din comunism.
Din cifrele brute mai aflăm că cele mai populare personaje TV pentru copii sunt venerabilii Tom şi Jerry, născuţi în 1940, ori ceva mai tânărul Scooby Doo, născut în 1968. Mai mult, personaje reale – Adela Popescu, Andreea Marin, Cârcotaşii şi Nicolae Guţă, însumat, se bucură de mai puţină popularitate decât câinele-detectiv Scooby Doo, cu 8, respectiv 13 procente.
Televiziunea e un mediu ce solicită audienţa, creează spectatorul captiv, lucru ce nu se întâmpla în cazul radioului ori al cărţii tipărite. Populaţia urmărită în sondajul amintit e una aflată la începuturile alfabetizării, experienţele de viaţă, în prea multe cazuri, fiind reduse la ceea ce se arată pe sticlă. Pentru a zdruncina puţin ipoteza prezentată mai sus, ar fi bine să recunoaştem similaritatea opţiunilor. Cele mai populare personaje media pentru copiii de acum au fost, de asemenea, repere importante pentru mai multe generaţii adulte. În condiţiile în care aceiaşi copii recunosc importanţa predominantă a familiei în înţelegerea binelui, răului, dreptăţii şi adevărului, atunci minimalist, Tom şi Jerry pot deveni subiectul de convergenţă şi piatra de temelie în educaţia pentru valori a celor mici. Căci, dacă e ceva cu adevărat critic în acest studiu e izolarea copilului cu propriul său televizor. Chiar şi dintre cei care urmăresc emisiuni împreună cu părinţii, mai puţin de jumătate acceptă să şi povestească, pe subiect, cu cei mai în vârstă.

Există mulţi comentatori care încearcă să descrie, cu mai multă sau mai puţină acurateţe, situaţiunea naţională. Cum e românul?, o întrebare la care se pronunţă foarte mulţi experţi. Zilele trecute, mi-a fost dat să întâlnesc un personaj (pot spune politic), care, cu mult har, mi-a spulberat parte din neînţelegerile cotidiene. „Suntem o ţară de studenţi!“, mi-a spus, şi nu se referea la vreo regăsită studioşenie a românului, o nouă virtute cu care să ne mândrim. Nu. De la vlădică la opincă, nimic nu se mai face fără diplomă. Peticul de hârtie îşi dovedeşte în prea multe cazuri inutilitatea încă din primele ore ale angajării novicelui.
E bine că şcoala îşi păstrează respectul cuvenit, dar dacă acesta este redus la o bucată de hârtie, n-am făcut nimic. Avem presantă nevoie de ingineri, şi în egală măsură de zidari pricepuţi. Cum însă am putea obţine acest lucru când trăim încă sub idealul diplomei, când mulţi tineri se visează în spatele unui birou călduţ, în condiţiile în care datoria pentru care sunt chemaţi la muncă ajunge să fie un detaliu sâcâitor, supărător? Locul de muncă este cel de unde te întorci acasă zilnic, şi infim de puţin cel în care faci ceva pentru care simţi o chemare, şi te consideri, în zona competenţelor cerute, un mic expert. Într-un film proletcultist, eroul îşi motiva alegerea profesională astfel: „Cel mai bun medic nu va vorbi niciodată cu cel mai slab, însă, cu siguranţă, îl va căuta pe cel mai bun tinichigiu auto“.
Prin urmare, ar fi bine să mai lăsăm la o parte respectul pentru hârtii, la urma-urmelor steril, şi în multe cazuri doar de protocol, şi să începem, cu sufletul deschis, să ne apreciem meseriaşii, în orice domeniu ar fi ei. Adică pe cei care fac cu adevărat ca lucrurile să se întâmple.